Table of Contents
In continuarea primului an, varsta cuprinsa intre 12-24 luni are un rol major in formarea unor obiceiuri alimentare sanatoase. Acest proces evolueaza, in continuare, si dupa 2 ani.
Comportamentul alimentar optim
Deprinderea unui comportament alimentar optim trebuie sa reprezinte un obiectiv important al intregii familii. Un comportament alimentar adecvat are o contributie decisiva pentru buna stare de sanatate la varsta adulta.
Obiceiurile alimentare sanatoase trebuie induse cat mai precoce cu putinta, obiectiv care implica numeroase aspecte pe care le vom enumera mai jos.
Exemplul parintilor
Parintii trebuie sa fie model de alimentatie sanatoasa si de invatare a manierelor adecvate in timpul meselor. Este cunoscut faptul ca parintii cu o dieta nesanatoasa vor avea foarte probabil copii cu acelasi tip de dieta, copiii mici fiind influentati in mare masura de obiceiurile alimentare ale parintilor si fratilor mai mari.
Exemplul parintilor are o valoare mult mai mare decat „teoria”, amenintarile sau interdictiile. De aceea se recomanda ca parintii sa ia masa impreuna cu copiii ori de cate ori este posibil, copiii invatand astfel ce si cum sa manance (ceea ce vad la parinti are un impact incomparabil mai mare decat eventualele explicatii sau reguli enuntate teoretic). In acest mod i se transmit copilului obiceiurile alimentare parentale, fiind – evident – in interesul intregii familii ca acestea sa fie sanatoase.
Author: Corpul Uman